Top 10 antreprenori de succes din România

Este destul de greu să faci o listă a celor mai de succes 10 antreprenori din România, mai ales dacă vrei să te axezi doar pe zona de tehnologie, deoarece aceștia sunt de obicei mai puțin cunoscuți, deoarece nu apar des în presa națională. Antreprenorii din domenii cum ar fi construcțiile, producția sau retail-ul, sunt mult mai cunoscuți pentru că sunt și mai prezenți în topul general al celor mai bogați români.

Aveam deja în minte o listă scurtă pe care vroiam să o explorez când am început să caut informațiile pentru acest articol, dar, până am ajuns la finalul acestuia, lista s-a schimbat de câteva ori, nu doar în componență, ci și în ordinea din top a antreprenorilor incluși. Într-un final, articolul a devenit foarte lung dar cred că și cel mai detaliat profil al antreprenorilor prezentați.

Cei mai de succes 10 antreprenori din România

1. Radu Georgescu

Cel mai titrat antreprenor român și pionierul companiilor de tehnologie din România este Radu Georgescu de la Gecad Ventures. Este cred și primul antreprenor de succes de la noi, pentru că a vândut antivirusul RAV către Microsoft în 2003, prima vânzare internațională a unui produs românesc de tehnologie.

Radu Georgescu este și primul antreprenor în serie din România, pentru că nu s-a oprit la prima încercare. El a mai fondat (investit) și vândut companii precum Axigen (vândută unor antreprenori locali), Avangate (exit către un fond de investiții din US), PayU (achiziționat de către Naspers), Vector Watch (vândut către Fitbit care a fost apoi preluat de Google). În total, cel puțin până la începutul anului 2022, Radu Georgescu a fondat peste 37 de proiecte antreprenoriale.

Pe lîngă afacerile sale de (mai mult sau mai puțin) succes, Radu Georgescu a investit și în dezvoltarea mediului antreprenorial din România și din regiune prin diverse inițiative cum ar fi Tech Angels, Venture Connect (proiect ce pare abandonat) sau SeedBlink (unde m-am înscris și eu de curând ca potențial mic investitor). L-am văzut pe Radu de curând într-o discuție despre calitățile de succes ale antreprenorilor din cadrul How to Web 2022.

2. Daniel Dineș

Fondatorul primului unicorn originar din România (UiPath) este actualmente și cel mai bogat român din lume, cu o avere estimată de Forbes în 2022 la aproape 3 miliarde de dolari. Dolarii sunt probabil mai puțini acum la final de 2022, după scăderea destul de spectaculoasă (aproape 4x) a prețului acțiunilor UiPath de pe bursa americană.

Fondată în 2005 de către Daniel Dineș și Marius Tîrcă, UiPath a avut nevoie de câțiva ani de explorare pentru a se concentra pe dezvoltarea unei soluții pentru automatizarea proceselor robotizate (RPA - Robotic Process Automation). 10 ani mai târziu UiPath era printre cele mai mari companii de RPA din lume.

În 2021, compania s-a listat pe bursa americană (NYSE = New York Stock Exchange) obținând o finanțare publică de 1,34 miliarde de dolari. UiPat a devenit astfel prima companie românească ce reușește această performanță, propulsîndu-l pe Daniel Dineș pe locul 1 în topul celor mai bogați români din lume.

3. Ion Stoica & Matei Zaharia

Deși mai degrabă americani decât români, Ion Stoica și Matei Zaharia, fondatorii Databricks au reușit să se claseze pe locul 2 între cei mai bogați români din lume conform clasamentului internațional al revistei Forbes din 2022.

Din acest motiv și datorită profilului lor educațional și profesional, am ales să îi poziționez pe locul 3 în acest top, deși, cu toată sinceritatea, ei merită să fie pe primul loc în acest top datorită invențiilor și contribuțiilor lor la avansul tehnologiei globale.

Oameni de știință cu o educație avansată (doctori în inginerie electrică și calculatoare la universități de renume din Statele Unite), Ion Stoica și Matei Zaharia au inventat și dezvoltat (împreună și separat) o serie de produse software open source (Apache Spark, Apache Mesos, Delta Lake și MLFlow) în zona de data analytics, inteligență artificială și machine learning.

În jurul acestor produse și împreună cu alți 5 co-fondatori, cei doi au înființat în 2013 compania Databricks în cadrul căreia au construit o platformă de tip data lakehouse și o serie de servicii dedicate companiilor mari și foarte mari. Cu venituri de 800 de milioane de dolari în 2021 și o capitalizare de piață de aproximativ 38 de miliarde de dolari, Databricks se pregătește de listarea pe bursă.

În 2019, Ion Stoica a fondat startup-ul Anyscale, o platformă pe care poți dezvolta mai rapid aplicații de inteligență artificială în Python, și aceasta bazată pe o tehnologie open source dezvoltată intern și numită Ray. Anyscale a fost finanțată cu 100 milioane de dolari în 2021 și apoi cu încă 99 de milioane de dolari în 2022.

Cu mai mult de 10 ani mai devreme, în 2006, Ion Stoica a co-fondat Conviva, o companie de analiză de date din streaming video, tehnologie folosită în prezent de către marile companii din domeniu, cum ar fi Hulu, HBO sau Disney+.

4. Sebastian Dobrincu

La doar 24 de ani, Sebastian Dobrincu (născut în 1998) este cel mai tânăr, mai de succes și mai bogat antreprenor din România (și probabil și din lume). A început să programeze în 2009, când avea doar 11 ani, construind site-uri și alte aplicații web pentru clienți internaționali.

La 17 ani s-a mutat în Statele Unite pentru a-și dezvolta afacerea începută în primii ani de liceu (StoryHeap - o platformă de analytics pentru influenceri). La scurt timp după ce a început să studieze la Stanford, a renunțat la școală și s-a mutat în Silicon Valley unde și-a înregistrat și prima sa companie.

Sebastian a co-fondat alte două companii în 2018, Brandmates, o platformă de social media analytics, pe care a vândut-o ulterior, și Owlmetrics, o platformă de măsurare a performanței pe Instagram, vîndută și aceasta și transformată ulterior în Socialfox.

În 2021, Sebastian a co-fondat Shop.io, o platformă ce ajută să angajeze resurse din orice țară din lume fără a fi nevoiți să își stabilească o entitate legală în țara respectivă. Un model de succes pentru tinerii din întreaga lume, antreprenor devenit și investitor, în 2021, Sebastian a fost numit cel mai tânăr milionar (nu miliardar cum am scris inițial) din Silicon Valley care și-a construit averea pe cont propriu.

Actualizare 17 Oct 2022: În urma feedback-ului unor oameni pe care îi apreciez am realizat că m-am lăsat furat de prezența scenică a lui Sebastian Dobrincu și l-am inclus în mod nemeritat în acest top. Am decis astfel să îl înlocuiesc cu un antreprenor mai potrivit pentru acest articol.

4. Mădălina Seghete

Al doilea unicorn cu co-fondatori de origine română este Branch.io, compania evaluată la 4 miliarde de dolari (după o rundă de investiții de 270 de milioane de dolari). Fondată în 2014 de Mădălina Seghete împreună cu alți trei antreprenori în Silicon Valley, Branch este o platformă de analiză surse de trafic și interacțiuni utilizatori și care se adresează dezvoltatorilor de aplicații mobile.

Inițial, Mădălina a co-fondat împreună cu partenerii ei compania Kindred Prints (Photobook), o aplicație ce îți tipărea și trimitea prin poștă fotografiile publicate pe rețele sociale cum ar fi Facebook sau Instagram. Ideea de a dezvolta Branch le-a venit fondatorilor datorită experienței avute cu Kindred Prints și deoarece nu aveau suficiente informații despre sursele din care veneau utilizatorii aplicației lor.

Născută la Bacău, Mădălina a studiat la Colegiul Național Mihai Viteazul din București înainte de a se muta în 2001 în Statele Unite pentru a studia calculatoarele la Universitatea Cornell. Ulterior, Mădălina a absolvit un Master în știință și inginerie la Universitatea Stanford, una dintre cele mai prestigioase universități din lume.

În 2020, Mădălina a revenit la Stanford pentru a preda, împreuna cu Ethan Smith, un curs online de Growth Marketing destinat celor ce doreau să își continue studiile academice. Dacă acest subiect este de interes și pentru tine, poți avea acces la o versiune video prescurtată aici.

5. Florin Talpeș

Florin Talpeş este CEO şi co-fondatorul Bitdefender, una dintre cele mai vechi și cele mai mari companii de software din România. Softwin a fost fondată în 1990, antivirusul AVX dezvoltat de aceasta fiind transformat în Bitdefender în 2001. Bitdefender oferă soluţii de securitate (antivirus, firewall, VPN, etc.) clienților individuali sau companii din întreaga lume.

In 2007, Axxess Capital, un fond de investiții cu prezență în România și Bulgaria a investit (7 mil dolari) în Bitdefender. Fondul a mai investit în România și în Banca Românească, Noriel, Patria Credit IFN sau Star Storage, fiind susținut la rîndul său de fonduri de investiții precum Romanian-American Enterprise Fund (fond creat de președintele USA Bill Clinton în 1994 și cu un istoric destul de controversat).

10 ani mai târziu, în 2017, Vitruvian Partners investește în Bitdefender, achiziționând peste 30% din acțiunile companiei de la Axxess Capital (pentru 180 mil dolari) și ducând evaluarea companiei la peste 600 de milioane de dolari. Familia Talpeș rămâne acționar majoritar iar Vitruvian devine al doilea cel mai mare acționar în cadrul companiei.

Bitdefender, cu venituri de aproape 220 milioane de dolari și profit de aproape 44 milioane de dolari în 2021, se pare că își dorește să se listeze pe bursă în viitorul apropiat. Se pare că planul inițial era pentru 2022, la inițiativa Vitruvian care probabil vrea să colecteze din beneficiile investiției sale, dar în contextul actual cred că acesta a fost amânat pentru o perioadă nedeterminată.

Având în vedere că evaluarea de 600 de milioane de dolari a Bitdefender s-a facut în 2017 la venituri de 127 de milioane de dolari, asta ar însemna că Bitdefender ar putea deveni al treilea (nu al doilea, cum am menționat eronat inițial) unicorn românesc (dacă nu i-o ia FintechOS înainte) cu o capitalizare potențială de aproape 2 miliarde de dolari dacă s-ar lista pe bursă în viitorul apropiat.

6. Teodor Blidăruș

A doua potențială mega-poveste de succes (soonicorn) de origine românească este FintechOS, compania co-fondată de Teodor Blidăruș împreună cu Sergiu Neguț în 2017 și evaluată în prezent la aproximativ 200-300 de milioane de dolari în urma ultimei runde de finanțare din 2021.

Considerat a fi cel mai fierbinte startup din domeniul fintech în 2020, FintechOS nu este prima aventură a celor doi co-fondatori. De fapt, FintechOS s-a născut ca idee (la o bere) în echipa Softelligence, companie de dezvoltare soluții financiare digitale fondată de Teo împreună cu fratele său Adrian în 2006 și în care Sergiu Neguț era consultant. Sergiu mai are și el investiții în diverse afaceri, cum ar fi Fru Fru (exit către Unilever in 2019), Soleadify sau 2Performant.

La sfârșitul lui 2018 intrau primii bani instituționali în FintechOS și anume 2 milioane de dolari dintr-o rundă de investiții de tip seed condusă de Gap Minder VC. Un an mai târziu, compania mai atrăgea o rundă de finanțare de tip seed de peste 1 milion de dolari de la Launchhub Ventures, Gecad Ventures și GapMinder VC.

În decembrie 2019, FintechOS atrage o rundă de finanțare de tip A în valoare de aproximativ 14 milioane de dolari condusă de Earlybird Digital East Fund împreună cu OTB Ventures și susținută de GapMinder VC împreună cu Launchub Ventures.

În aprilie 2021, FintechOS anunță atât un rebranding cât și seria de finanțare B în valoare de 60 de milioane de dolari, una din cele mai mari finanțări de tip B din regiune. Scopul acestei noi runde de finanțare era de a întări poziția companiei în Europa și UK și de a susține expansiunea acesteia la nivel global. Runda a fost condusă de Draper Esprit (acum Molten Ventures) și susținută de investorii anteriori.

Dacă nu știați deja, am lucrat cu FintechOS mai mult de un an și jumătate, de la începutul anului 2021 până în septembrie 2022, în poziția de consultant tehnologii de marketing (HubSpot, site-uri de marketing și alte platform conexe). Imi aduc aminte și acum zilele de pregătire pentru anunțul de serie B, deoarece am muncit împreună cu echipa de marketing câteva zile (inclusiv în weekend) la migrarea conținutului site-ului vechi către cel refăcut conform noului brand.

Datorită contextului economic actual deloc favorabil investițiilor, runda de finanțare C a FintechOS, planificată inițial pentru 2023-2024 parcă, se va amâna până când economia globală își va reveni. Această rundă de finanțare (de peste 100 de milioane de dolari, cel mai probabil) ar fi trebuit să ducă evaluarea companiei la peste 1 miliard de dolari (unicorn).

Finanțatorii actuali ai FintechOS au decis să mai pună niște bani la dispoziția companiei pentru a avea în continuare resurse de creștere în perioada următoare. În același timp, similar cu alte companii globale de tehnologie aflate în perioada lor de creștere acelerată, la mijlocul lui 2022 FintechOS a disponibilizat aproximativ 10% din angajați pentru a-și extinde perioada de activitate fără a fi nevoită să atragă o nouă rundă de finanțare în condiții mai puțin favorabile decât în mod normal.

Rămâne de văzut care dintre cele două companii menționate în acest articol (FintechOS sau Bitdefender) va deveni al treilea (nu al doilea) unicorn românesc în perioada următoare. Pariul meu este pe FintechOS pentru potențial și creșterea sa accelerată, dar Bitdefender este compania cu venituri mult mai mari (20x comparativ cu FintechOS) și profitabilă. Dacă nu uit, o să adaug o actualizare atunci când vom afla rezultatul.

7. Sergiu Biriș

Cunoscut în România ca fiind co-fondatorul platformei locale de streaming video Trilulilu (2007), Sergiu Biriș, de origine din Cluj Napoca, este un antreprenor în serie ce a co-fondat și a vândut mai multe companii în ultimii 15 ani.

În 2007, împreună cu Andrei Dunca și Mark Trefgarne, Sergiu a co-fondat LiveRail, companie de tehnologie de servire reclame video online (ad server). În iulie 2014, LiveRail a fost achizitionată de către Faceebook pentru aproximativ 500 milioane euro.

În octombrie 2012, Sergiu a co-fondat Zonga, prima aplicație de music streaming din România. Printre investitorii fondatori ai acestui proiect au fost Vodafone România și Universal Music. Serviciul de streaming audio a fost închis de către Vodafone la sfârșitul anului 2019.

În septembrie 2018, Sergiu a lansat un nou start-up numit Soundmix, care l-a transformat în 2020 în Eventmix, o platformă online pentru organizarea de evenimente virtuale sau hibride. Deși a crescut mult pe perioada pandemiei, anul acesta Eventmix se luptă cu provocări mari și competiție puternică.

Împreună cu alți 35 de antreprenori din Transilvania, Sergiu a deschis un accelerator pentru startup-uri sub numele sugestiv de Risky Business. Ca investitor independent, Sergiu investit în mai multe proiecte de-a lungul timpului, cea mai de succes investiție a sa fiind probabil în Revolut, atunci când compania se afla la început de drum.

8. Alexandru Iliescu

Alexandru Iliescu a fondat în 2013 compania ATi Sudios împreună cu fratele său (Tudor Iliescu), produsul dezvoltat de cei doi frați fiind o aplicație (Mondly) cu ajutorul căreia oricine dorește poate să învețe una sau mai multe limbi străine. Mondly este o aplicație similară cu Duolingo dar care folosește și realitatea virtuală (VR) și augmentată (AR) în procesul de învățare.

Mondly a fost inclusă în 2018 în topul Deloitte Fast 50 pentru Europa Centrală și de Est. Tot în 2018, Alexandru Iliescu a fost desemnat Fondatorul Anului la Central European Startup Awards, de la Varșovia, precum și Antreprenorul anului în categoria Tehnologie și Inovație de către EY România.

Anul acesta (2022), frații Iliescu au vândut (pe bani și acțiuni) aplicația Mondly către Pearson, o companie globală (originară din UK) axată pe produse și servicii educaționale. Cu acest exit internațional, cei doi frați devin și ei un model de succes antreprenorial de origine românească.

9. Iulian Stanciu

Numele lui Iulian Stanciu este invariabil legat de eMAG, cea mai mare platformă de comerț electronic din regiune. Acesta este și principalul motiv pentru care se află în acest top și în această poziție. Pe lângă eMAG, Iulian Stanciu mai este activ ca proprietar în multe alte companii din domeniul tehnologiei.

Iulian Stanciu nu se numără însă printre fondatorii eMAG, acesta fiind un magazin online înființat în anul 2001 de Radu Apostolescu, Dan Teodosescu și Bogdan Vlad. Iulian Stanciu a achiziționat 51% din acțiunile companiei abia în 2009, prin intermediul Asesoft Distribution, compania înființată de el împreună cu Sebastian Ghiță în 1998 (sau 2000) și care era principalul distribuitor de echipamente electronice pentru eMAG.

În 2010, Asesoft Distribution achiziționează retailer-ul Flanco, companie intrată în insolvență în 2009. La sfârșitul lui 2011, Asesoft Distribution și-a schimbat numele în Network One Distribution (NOD) pentru a nu mai fi confundată cu grupul Asesoft deținut de Sebastian Ghiță.

În 2012, fondul de investiții sud-african Naspers (investitor și în Autovit și Gecad ePayment/PayU) achiziționează cu suma de 83 de milioane de dolari 70% din acțiunile eMAG. Iulian Stanciu rămâne acționar minoritar și director general al companiei.

Tot în această perioadă (2012), Iulian Stanciu și-a separat afacerile de cele ale lui Sebastian Ghiță (datorită controverselor din jurul acestuia) devenind acționar unic al Flanco si NOD prin achiziția celor 50% dintre acţiunile celor două companii deținute de acesta din urmă.

În anii ce urmează (2013-2016), eMAG achiziționează la rândul său Conversion Marketing (agenția sa de performance marketing), Fashion Days (ce avea deja grupul Naspers ca investitor) și PC Garage (un competitor) și devine cel mai mare e-retailer din România și din regiune.

În 2014, Iulian Stanciu a investit 3 milioane de euro în Berăria H (alături de Vasile Vlad Dumitru și Maria Ioana Iancu), prima sa afacere din alt domeniu decât cel al tehnologiei. Poziționată ca fiind cea mai mare berărie din sud-estul Europei, Berăria H are 1.000 de locuri la exterior şi 2.000 la interior și organizează multiple evenimente, inclusiv concerte. În 2019 însă a ieșit din acționariat vânzându-și procentele către Vlad Dumitru.

Prin compania sa NOD, Iulian Stanciu este investor și în Bicicletele Pegas, un brand românesc creat în 1972 și reinventat în 2012. Un alt brand românesc din vremea comunismului și reînviat de către NOD este cel al televizoarelor Diamant.

10. Mihai & Cristian Logofătu

Mi-a luat destul de mult să mă decid pe cine să includ pe ultima poziție din acest top 10 al celor mai de succes antreprenori de tehnologie din România. Pînă la urmă i-am ales pe frații Mihai & Cristian Logofătu, fondatorii Bittnet Systems, acum devenit un întreg grup de companii.

Chiar dacă nu este o companie de tehnologie așa cum sunt majoritatea celor fondate de ceilalți antreprenori din acest top, am ales să fac o excepție pentru o companie de servicii IT din mai multe motive, atât subiective, cât și obiective.

Il cunosc pe Cristi de mai mulți ani, de pe vremea când ne întâlneam destul de frecvent la ieșiri de off-road de final de săptămână sau acțiuni umanitare organizate de comunitatea de off-road din care făceam parte. În plus, Bittnet Group a avut un parcurs impresionant în ultimii peste 10 ani, trecând prin câteva listări la bursă, multiple achiziții (le-am pierdut șirul dar peste 15, cred) și schimbări în structura sa de companii.

Fondată în 2007, Bittnet Systems a plecat la drum cu o ofertă de servicii educaționale în zona de IT dedicată companiilor, pornind de la bazele puse de Academia Credis, proiectul început anterior de Mihai Logofătu și ce oferea cursuri IT elevilor și studenților.

În 2011, Bittnet Systems a obținut o finanțare în cadrul Venture Connect cu o promisiune foarte îndrăzneață de a crește de 8x veniturile companiei în următorii 5 ani. Investiția a venit din partea lui Răzvan Căpățână, acesta achiziționând 24% din acțiunile companiei.

După o creștere frumoasă de câțiva ani, compania se listează în 2015 pe bursa AeRO (Alternative Exchange in Romania) a BVB (Bursa de Valori București). Piața AeRO este proiectată pentru a lista companiile la început de drum, cum ar fi start-up-urile și IMM-urile care doresc să-și finanțeze proiectele și să-și sporească vizibilitatea în piață.

În 2017, Bittnet Group achiționează cu 600 mii euro compania Gecad Net de la antreprenorul Radu Georgescu, tranzacție finanțată prin emiterea unei serii de obligațiuni în valoare de 1 milion de euro. Gecad Net înregistrase venituri de peste 4 milioane de euro în 2016, dar și pierderi de 200 de mii de euro.

În iulie 2018, Bittnet Group investește în Elian Solutions, devenind astfel acționarul majoritar al companiei cu peste 50% din acțiuni. În luna august, Bittnet cumpără 25% din Equatorial Gaming pentru suma de 200 mii de euro. În octombrie, Bittnet cumpără Crescendo Internațional cu suma de 2.3 milioane de euro.

În mai 2020, Bittnet Group a devenit prima companie ce trece de pe bursa AeRo pe bursa principală a BVB. Tot în acest an, Bittnet a achiziționat 25% din acțiunile Softbinator Tehnologies într-o tranzacție de 2 milioane de dolari în bani și acțiuni în ideea de a se implica și în zona de dezvoltare de produse software pentru piața internațională.

Anul 2021 a fost pentru Bittnet Group cel mai dinamic an din punct de vedere al tranzacțiilor de tip M&A (mergers and acquisitons), compania finalizând nu mai puțin de 6 astfel de tranzacții pe parcursul întregului an!

În martie 2021, Bittnet achiziționează 35% din acțiunile Servodata Group, un integrator IT&C cu prezență pe piețele din Cehia și Slovacia. În iunie, Bittnet cumpără acțiuni în valoare de peste 370 mii euro la Arctic Stream, o companie IT românească, dar și 20% din DataScript, o școală de IT din Cehia, contra sumei de 275 mii de euro.

În august 2021, Bittnet achiziționează 50.2% din compania ITPrepared cu suma de 673 de mii de dolari, intrînd astfel și pe piața americană de servicii IT. În octombrie Bittnet Group vinde componenta de distribuție a aplicațiilor AutoDesk din Dendrio Solutions către Graphein cu prețul de 440 mii de euro.

La sfîrșitul anului 2021, Bittnet achiziționează un pachet majoritar (74% din acțiuni) în cadrul companiei GRX (Global Resolution Experts), companie specializată în furnizarea de consultanță în domeniul securității informaționale. Împreuna cu ISEC și GRX, Bittnet Group pune astfel bazele diviziei sale de securitate cibernetică ce se va lansa în 2022 sub numele Fort.

În martie 2022, Bittnet achiziționează TopTech, o companie de IT din Ardeal, tranzacție evaluată la aproximativ 2,5 milioane de euro. În aprilie 2022, Bittnet Group achiziționează încă o companie românească de IT, de data aceasta din Brașov (2Net Computer), tranzacție derulată prin Dendrio (divizia de cloud și infrastructură a grupului) și evaluată la peste 1,25 milioane de euro.

În iunie 2022, Bittnet Group vinde 12% din Dendrio către Agista, un fond de investiții alternative, parte a grupului Impetum, pentru suma de aproximativ 1,5 milioane de euro, pregătind astfel listarea companiei pe piețele internaționale de capital.

Cu venituri în doar primul semestru al anului 2022 de peste 14 milioane de euro (45% creștere față de aceeași perioadă din 2021) și un profit brut de aproximativ 3,6 milioane de euro (70% creștere față de 2021), viitorul grupului Bittnet, condus de Mihai și Cristian Logofătu arată foarte promițător. Va trebui să investesc și eu în acest grup de companii în viitorul apropiat...

Mențiuni mai mult decât onorabile

După publicarea articolului am primit feedback de la mai mulți cunoscuți cum că am ratat alți câțiva antreprenori de succes din această listă. Am decis astfel să adaug aici câțiva dintre antreprenorii menționați în feedback-ul primit și cei de care mi-am adus aminte la rândul meu că nu i-am luat în considerare în articol.

Iulian Cîrciumaru

Co-fondator al Benefit Seven (7Card), Iulian Cîrciumaru este un corporatist de success transformat în antreprenor de success și apoi în investitor de succes. După ce a fost consultant în afaceri pentru mai bine de 7 ani în companii internaționale, cum ar fi AT Kearny și PwC, Iulian a decis în 2011 să ia calea antreprenoriatului împreună cu Andrei Crețu și Cătălin Ivașcu pentru a pune în aplicare experiența sa de consultant în domeniu.

În 2016, după exit-ul parțial al 7card (20% din companie vândut către Sodexo), a co-fondat, tot împreuna cu Andrei Crețu, V7 Capital, o companie care susține și investește în startup-uri și business-uri mici cu potențial mare de creștere.

Printre proiectele în care V7 Capital a investit se numără Confidas sau Flip, (proiecte ale unor foști studenți de-ai mei de la Entrepreneurship Academy), dar și Holde Agri Invest, companie listată public în 2020 pe bursa AeRO a BVB. Flip este un marketplace online de device-uri mobile în care eMAG Ventures (divizia de investiții a eMAG, condusă de un fost coleg din Netbridge, Bogdan Axinia) a investit 1,5 milioane de euro în 2021 și apoi încă 6.5 milioane de euro în 2022.

În 2017, Sodexo mai achiziționează 40% din 7Card iar în 2019 achiziționează integral acțiunile Benefit Seven. După nici 3 ani, la începutul lui 2022, unicornul Gympass achiziționează de la Sodexo în România, precum și Andjoy în Spania.

George Lemnaru

Antreprenor în serie, George Lemnaru este cunoscut în România în special ca fiind co-fondatorul platformei de jocuri eRepublika, un simulator politic, economic și militar considerat pionier în zona jocurilor gratuite de strategie online ce se joacă în browserul web și nu ca aplicație locală pe calculatoarele utilizatorilor.

Fondată în 2007 împreună cu investitorul francez Alexis Bonte (investitor și în Trilulilu), când George avea doar 25 de ani, eRepublik Labs a atras multiple finanțări de-a lungul activității, culminând cu exitul din 2017 către grupul nordic Stillfront. Tranzacția a fost estimată la 7,5 milioane de euro, 4 milioane în cash iar restul în acțiuni.

În 2013, George a co-fondat împreună cu Alex Stroe studioul de jocuri video Green Horse Games. Acesta a început cu jocuri desktop din zona de sport de agreement și a pivotat către jocurile pentru device-urile mobile în 2019, primul joc lansat pe mobil fiind Football Rivals.

În toamna anului 2020 au început discuțiile cu Miniclip, o companie de jocuri online și mobil fondată în 2001 și achiziționată de Tencent în 2015, aceasta achiziționând in februarie 2021 66% dintre acțiunile Green Horse Games, marcând în același timp și exit-ul investitorilor anteriori (Mălin Ștefănescu, Ana Maria Andronic și fondul de investiții Catalyst).

De la venituri de aproximativ 800.000 euro în 2019, după investiția Miniclip, Green Horse Games a avut o creștere spectaculoasă, generând venituri de aproape 4 milioane de euro în 2020 (5x) și peste 12 milioane de euro în 2021 (3x).

Anca Gânscă

CEO și co-fondator al companiei Knotch, considerat a fi unul dintre cele mai dinamice start-up-uri din Statele Unite, Anca Gânscă este considerată a fi una dintre antreprenoarele de origine română cu mare potențial de succes internațional.

Născută și crescută în Transilvania și absolventă de liceu de matematică - informatică, Anca a decis la 17 ani să își încerce norocul aplicând la Universitatea Stanford, o universitate de top din Statele Unite. Spre surprinderea ei, reprezentanții universității au sunat-o și au invitat-o să studieze la Standford considerând că are premisele unui antreprenor de succes.

Cu un istoric de activitate în organizații non guvernamentale și puternice opinii politice, Anca și-a dorit să poată vedea atunci când opiniile oamenilor au puterea de a-i influența pe cei din jur pe subiecte de interes pentru aceștia.

Așa s-a născut ideea pentru Knotch, companie co-fondată de Anca în 2013 împreună cu Stephanie Volftsun și al cărui produs a prins formă cu ajutorul primei lor angajate, Rebecca Chaika (Chief Creative Officer).

Din 2013 și până acum, Knotch a atras investiții totale de peste $34 milioane de dolari, din care $20 de milioane în 2019, de la investitori cu renume la nivel mondial, cum ar fi New Enterprise Associates, Xochi & Michael Birch și Greylock Partners.

Andrei Pitiș

Voi adăuga informații despre Andrei în perioada următoare.

La final...

De la un articol planificat inițial destul de sumar, similar cu cel dedicat antreprenorilor internaționali, am ajuns la un mic proiect de cercetare (peste 5.000 de cuvinte!) legat de cei mai de success 10 antreprenori de tehnologie din România. Sper că v-a plăcut și vouă să parcurgeți acest material cel puțin la fel de mult cât mi-a plăcut mie să îl scriu și vă mai aștept pe aici.