Îmbunătățește rata conversiilor cu ajutorul unui design optimizat

Daniel Secăreanu

Cuprins

Campaniile de marketing online sunt din ce în ce mai complexe, iar, în acest context, campaniile simple de Facebook ads sau Google ads nu mai sunt suficiente pentru a atrage și reține utilizatorii pe website-ul brandului tău, mai ales dacă este vorba despre o companie de-abia intrată pe piață.

Compania ta poate părăsi periferia lumii virtuale doar dacă diversifică mijloacele de comunicare folosite online pentru a include și mesaje de tip newsletter, evenimente online, webinar-uri, campanii bazate pe conținut propriu sau campanii bazate pe conținut produs de influencer-i.

Totuși, pe lângă toate aceste mijloace folosite de specialiștii în marketing, există un aspect important care este adesea ignorat deși ar putea îmbunătăți semnificativ rata de conversie a campaniilor care direcționează utilizatorii spre website-ul companiei: designul propriu-zis al website-ului. Nicio campanie nu va funcționa conform așteptărilor dacă utilizatorul nu ajunge pe o pagină optimizată special pentru a-l încuraja să realizeze o conversie.

Prin urmare, optimizarea designului website-ului companiei ar trebui să fie un pas important în orice strategie de marketing digital, dacă dorim ca rata de conversie să crească.

Cum definim conversia?

Ce este o conversie? Deși poate părea surprinzător, nu există o definiție strictă. Orice eveniment care necesită o acțiune din partea utilizatorului și este considerat important de către companie poate fi considerat o conversie. De obicei, atât consumatorii, cât și antreprenorii tind să echivaleze conversia cu achiziționarea unui serviciu sau produs, însă, de fapt, totul depinde de obiectivul campaniei.

Dacă obiectivul este acela de a genera notorietate cu ajutorul unei campanii de email marketing, atunci conversia va fi realizată în momentul în care un utilizator deschide emailul primit de la companie. Dacă scopul este acela de a colecta lead-uri prin intermediul unui website, atunci vom considera că un utilizator realizează o conversie dacă trimite formularul de pe website completat cu datele sale.  În funcție de cât de important este website-ul tău pentru atingerea obiectivelor setate, ar trebui să aloci mai mult sau mai puțin timp și resurse pentru optimizarea sa.

În acest articol vom prezenta o serie de bune practici și recomandări, însă fiecare website este diferit, iar optimizarea acestuia este un proces complex din cadrul căruia nu ar trebui să lipsească etapa de testare. Doar astfel, recomandările generale pot deveni soluții particulare, perfect adaptate particularităților companiei și ale publicului țintă.

Optimizarea pentru conversii: Bune practici

Alege un call-to-action eficient și amplifică-i efectul prin design. Un mod bun de a-i sublinia importanța și de a te asigura că utilizatorii știu care este următorul pas imediat ce ajung pe website este de a plasa butonul CTA în primul ecran. Totuși, acesta poate fi plasat și la finalul paginii sau chiar în cadrul conținutului propriu-zis pentru a convinge și utilizatorii care au nevoie de mai multe informații înainte de a realiza o conversie.

Poți de asemenea să experimentezi cu fontul și culorile folosite pentru a atrage rapid atenția vizitatorilor paginii. Vizibilitatea mesajului este importantă, însă cel mai important este ca utilizatorul să înțeleagă că trebuie să dea click pe acest call-to-action, așa că asigură-te că îi asociezi un buton sau un link. Poți adăuga și efecte care modifică forma cursorului atunci când acesta ajunge în dreptul CTA-ului pentru a atrage și mai mult atenția asupra acestuia.

Mesajul transmis de CTA trebuie să fie în primul rând relevant pentru consumatori. În caz contrar, indiferent cât de frumoase și colorate vor fi butoanele, rata de conversie nu se va îmbunătăți. Un CTA eficient ar trebui să exprime în mod clar și concis care va fi rezultatul acțiunii. În mod ideal acesta ar trebui să îi ofere utilizatorului și motivația pentru a realiza acțiunea dorită. Cumpără acum cu 20% discount este în fond un call-to-action mai convingător decât Cumpără acum, iar Contactează-ne pentru o evaluare gratuită va genera mai multe lead-uri decât Contactează-ne.

Totodată, este important ca un mesaj CTA să fie inclus și în paginile de confirmare / mulțumire afișate după realizarea conversiei, pentru a putea începe dezvoltarea unei relații de durată cu noii clienți. Există o mulțime de resurse disponibile online care te pot ajuta să găsești un call-to-action potrivit, dar, pentru început, îți recomandăm să parcurgi acest articol pentru un plus de inspirație.

Dacă pentru a realiza o conversie este necesară o acțiune mai complexă decât descărcarea unui document sau înscrierea la un newsletter, atunci probabil vei avea nevoie de o pagină dedicată exclusiv serviciului sau produsului promovat. Aceste pagini cunoscute sub numele de landing pages sunt concepute special pentru a elimina elementele care nu sunt esențiale pentru transmiterea mesajului și îi pot distrage utilizatorului atenția de la acțiunea pe care este încurajat să o realizeze.

Uneori, în cazul în care pagina aparține unui website mai complex, este recomandată până și îndepărtarea meniului de navigare, pentru a împiedica utilizatorul să exploreze celelalte pagini. Prin urmare, o pagină de vânzare eficientă se va concentra întotdeauna pe un singur produs sau pe o singură acțiune, însă ce alte elemente pot fi folosite pentru a construi un mesaj convingător fără a distrage atenția utilizatorului?

Chiar și paginile cu un design minimalist oferă informații adiționale pentru a convinge utilizatorii să realizeze o conversie. Aceste informații pot fi prezentate cu ajutorul câtorva elemente: butonul cu mesajul CTA, titlul (subtitlul opțional), descrierea ofertei (cât mai scurtă), cel puțin o imagine suport, testimoniale (opțional) și certificate care atestă securitatea tranzacțiilor desfășurate pe pagină. Bineînțeles, atunci când scopul paginii este generarea de lead-uri, cel mai important element prezent pe pagină va fi formularul  folosit pentru colectarea datelor.

Eficiența unui landing page creat pentru a colecta datele potențialilor clienți depinde în mare măsură de experiența de utilizare pe care o oferă formularul. Pentru a fi completat de cât mai mulți potențiali clienți, acesta trebuie să fie intuitiv, prietenos și cât mai scurt posibil. Când vine vorba despre numărul de câmpuri, nu există un număr care să garanteze o rată de conversie bună, astfel că este recomandată includerea, pe cât posibil, doar a câmpurilor absolut necesare pentru a putea dezvolta o relație cu potențialul client. De asemenea, este important ca aceste câmpuri să nu ceară informații sensibile.

Totuși, atunci când compania oferă un discount semnificativ sau servicii gratuite cu valoare reală mare, pot fi incluse mai multe câmpuri în formular, fără ca potențialii clienți să fie descurajați. Valoarea ofertei este astfel direct proporțională cu efortul pe care utilizatorii sunt dispuși să îl depună pentru a beneficia de aceasta.

Indiferent cât de multe sau cât de puține informații sunt cerute de formular, este esențial ca acestea să fie protejate de o politică solidă de protecție a datelor. În plus, prin plasarea unui link vizibil către politica de securitate a datelor în apropierea formularului de înregistrare, utilizatorii vor fi încurajați să aibă încredere în companie și să-i încredințeze datele de contact.

Pe lângă câmpurile în care sunt introduse informațiile, toate formularele au de asemenea un buton intitulat de cele mai multe ori Submit sau Trimite. Acest buton este responsabil cu trimiterea informațiilor către server, însă nu se bucură de o reputație bună tocmai pentru că prin denumirea sa nu oferă utilizatorilor motivația adițională de care au nevoie pentru a apăsa. De fapt, există o mulțime de variante precum: Descarcă gratuit cursul, Primește un eBook gratuit, Înscrie-te la newsletter, care pot genera mai multe conversii decât un banal Trimite.

Dacă oferi un studiu de caz sau un eBook gratuit este indicat ca utilizatorul să poată descărca în mod direct documentul, fără a mai fi nevoie să-și verifice emailul. Când nevoile utilizatorului sunt satisfăcute imediat, probabilitatea ca acesta să revină pe website pentru a căuta alte resurse crește.

Uneori, chiar dacă formularul include doar câmpurile strict necesare, anumiți utilizatori vor alege să nu îl completeze. De cele mai multe ori, în astfel de cazuri, acțiunea este resimțită drept prea complexă pentru a fi un prim-pas în relația cu o companie cu care nu au mai interacționat anterior. De aceea, este recomandat să incluzi și o alternativă mai simplă și mai rapidă.

De exemplu, dacă strategia de marketing a companiei tale se bazează pe conținut, includerea unui mecanism simplu pentru înscrierea la un newsletter lunar te va ajuta să păstrezi legătura prin email cu utilizatorii care nu au completat formularul, însă au arătat totuși interes față de companie.

Next Steps: Începe optimizarea website-ului pentru conversii

Este nevoie de mai mult decât de implementarea unor principii de design pentru a optimiza un website. Este nevoie de multă răbdare și mai ales de un amplu proces de testare. Din fericire, există instrumente de testare special concepute pentru a ajuta companiile să descopere cele mai bune opțiuni. Poți de asemenea folosi instrumente care te pot ajuta să analizezi modul în care utilizatorii interacționează cu website-ul companiei și să identifici eventualele probleme.

Totuși, dacă nu știi de unde să începi, îți recomandăm să soliciți un audit al website-ului de la un profesionist cu experiență De-abia după încheierea etapei de cercetare și testare, poți începe implementarea unor măsuri pentru optimizarea website-ului.

Deși poate părea un proces complicat, anumite platforme integrate de marketing precum HubSpot sau Salesforce te pot ajuta să îl gestionezi în mod simplu, oferindu-ți acces la instrumente specializate pentru crearea de formulare, gestionarea bazei de date și automatizarea campaniilor de email marketing. Îți poți optimiza website-ul rapid folosind tehnologia potrivită.

Articol publicat inițial pe blog-ul antreprenordigital.ro.

TehnologieProductivitate

Daniel Secăreanu Twitter

Antreprenor digital cu 20 de ani de experiență profesională în tehnologie și marketing. În prezent oferă consultanță startup-urilor ce vor să își accelereze creșterea cu ajutorul tehnologiei.