Ce este antreprenoriatul și ce face un antreprenor?

Daniel Secareanu
Daniel Secareanu

În diverse forme și manifestări, antreprenoriatul a fost prezent în viețile noastre încă de la începuturile existenței umane. Un simplu exercițiu de imaginație ne va arăta că antreprenor a fost inclusiv primul om care a reușit să descopere modul de a face focul și, mai apoi, de a folosi focul pentru scopurile oamenilor.

Istoric

La începutul secolului al XVI-lea cuvântul antreprenor era asociat cu francezii care conduceau expedițiile militare. În anii 1700 termenul îi includea și pe cei care, pe baza unor contracte, construiau în scopuri militare: drumuri, poduri, porturi, fortificații etc. În aceeași perioadă, economiștii francezi utilizau termenul pentru a descrie indivizii care riscau și inovau. În anul 1885 Oxford University Dictionary definea antreprenorul drept „directorul sau managerul unei instituții muzicale publice, o persoană care oferă distracții, un contractor/intermediar între capital și forță de muncă.

Teoria modernă de business susține că antreprenorii sunt cei care prin inovație și prin activitatea lor de dezvoltare a afacerilor transformă curgerea circulară statică a fluxurilor economice și sociale într-una dinamică.

Definiții ale antreprenoriatului

Pentru a căuta definiția antreprenoriatului am apelat la DEX, însă aici am avut prima surpriză. Am descoperit că în dicționarul explicativ al limbii române nu există o definiție pentru cuvântul antreprenoriat.

În DEX găsim explicat doar cuvântul antreprenor și antreprenorial. Mai exact, un antreprenor este definit ca persoană care conduce o antrepriză. O explicație mai detaliată spune că antreprenorul este o persoană care execută anumite lucrări sau servicii, publice ori particulare. În concluzie, fără o definiție ca la carte, ideea de antreprenoriat este limitată la noțiunea de antrepriză, care este foarte departe de o explicație a termenului de antreprenoriat. Conform Wikipedia, antreprenoriatul reprezintă un proces ce constă în identificarea și urmărirea unei oportunități de afaceri, în scopul valorificării acesteia.

Antreprenoriatul este un proces dinamic ce presupune viziune, schimbare și creație. El necesită energie și pasiune pentru crearea și implementarea noilor idei și a soluțiilor creative. Ingredientele necesare antreprenoriatului sunt: dorința de a-și asuma riscuri calculate, abilitatea de a forma o echipă eficientă pentru afacerea ce va fi înființată, de a gestiona resursele necesare, de a concepe un plan de afaceri solid și viziunea de a recunoaște oportunități acolo unde alții văd haos.

O altă definiție spune că antreprenoriatul este o activitate care presupune descoperirea, evaluarea și exploatarea unor oportunități prin care se inovează bunuri, servicii, moduri de organizare, piețe, procese și materii prime, gestionând eforturi care înainte nu existau.

În 1989 Jeffry Timmons a oferit în cartea sa, The Entrepreneurial Mind, o definiție cuprinzătoare a antreprenoriatului. „Antreprenoriatul este abilitatea de a face ceva din absolut nimic. Este inițierea și construirea unei întreprinderi, mai degrabă decât privirea și admirarea uneia. Este abilitatea de a identifica oportunități și de a construi o echipă care să completeze propriile abilități și propriul talent. Este bagajul de cunoștințe necesar găsirii, gestionării și controlării resurselor. Și nu în ultimul rând, este dorința de a-ți asuma riscuri”.

Ce este un antreprenor

O serie de instituții naționale și internaționale,, având ca principală activitate studierea mediului și a comportamentului antreprenorial, au definit antreprenorul astfel: „un antreprenor este o persoană care, pe baza unor clauze și condiții contractuale, se obligă să presteze în favoarea altei persoane și organizații, diverse lucrări (industriale, de construcții, etc.), în schimbul unei recompense dinainte stabilite. De obicei, aceste lucrări sunt părți componente ale unui proiect.”

O altă interpretare spune că un antreprenor este o persoană care dorește și poate să convertească o idee nouă sau o invenție într-o afacere de succes. Mai exact, un antreprenor este cineva care organizează o întreprindere sau o afacere și își asumă riscul pentru aceasta.

Ce nu este un antreprenor

O definiție mai empirică spune că un antreprenor este acea persoană care se uită la o problemă și o vede ca pe o oportunitate, iar apoi acționează asupra sa. Această definiție ne poate ajuta, de fapt, să înțelegem ce nu este un antreprenor. Majoritatea oamenilor observă și identifică zi de zi probleme mai mari sau mai mici. Un procent foarte mic dintre ei văd soluții pentru aceste probleme sau le văd ca pe niște oportunități. Dintre aceștia, sunt și mai puțini oameni dispuși și interesați să facă un pas în plus, să acționeze și să le valorifice. În acest context, un antreprenor nu este doar un om cu idei. El este un om care acționează pe baza ideilor sale și le transformă în proiecte reale de business.

Funcțiile și atributele unui antreprenor

Pentru a înțelege mai bine antreprenoriatul este important să vedem care sunt funcțiile esențiale pe care le îndeplinește un antreprenor. Studiile de specialitate clasifică funcțiile antreprenoriale în următoarele categorii.

Agregare

Una dintre cele mai importante funcții ale unui antreprenor este cea de agregare a diverselor componente care duc la buna desfășurare a afacerii. În acest context, nu vorbim de o simplă intermediere, ci mai degrabă despre capacitatea de a conecta diverse resurse într-un ecosistem. Un antreprenor trebuie să poată pune împreună, într-un mod cât mai eficient, sursele de capital, forța de muncă, ideile, inovațiile și motivațiile oamenilor cu care lucrează, dar și a consumatorilor, partenerilor, furnizorilor etc.

Arbitraj

De-a lungul timpului, câștigătorii n-au fost mereu cei mai puternici sau cei mai rapizi. Au fost cei care s-au adaptat cel mai bine la situația existentă. Pentru a se putea adapta cât mai bine și pentru a putea intui cât mai corect schimbările, un antreprenor trebuie să identifice și să interpreteze toate informațiile disponibile. Arbitrajul antreprenorial înseamnă un sistem de business propriu care ajută un antreprenor să identifice informațiile critice pentru o afacere de succes mai rapid decât piața sau concurenții.

Inovație

Aici discuția nu este despre invențiile care schimbă lumea. Inovația antreprenorială se referă la micile modificări pe care un antreprenor le aduce prin afacerea sa sub forma unei îmbunătățiri a produsului, serviciului sau o metodă de abordare diferită a pieței deja existente.

Dacă ne uităm în jur vom tinde să credem că toate afacerile care puteau fi inventate s-au făcut deja și toate par copii după câteva modele de afaceri consacrate. La o simplă căutare pe Google vei găsi zeci de articole despre cum să înființezi orice afacere. În esență, însă, fiecare afacere este unică în special datorită modului de abordare și inovației antreprenorului.

Asumarea riscurilor

Prin natura lor, antreprenorii sunt niște oameni cu un apetit de risc destul de ridicat. Antreprenorii de succes sunt cei care reușesc să identifice un echilibru rezonabil între riscurile pe care și le asumă și rezultatele estimate ale activităților.

Concluzia este că antreprenorii stimulează economiile și generează creștere economică prin introducerea și implementarea ideilor inovatoare la nivel de produse, procese de producție, piață și organizații. Ei nu inventează ci inovează. Antreprenorii își materializează cunoștințele în produse de pe piață. Activitatea antreprenorială este foarte importantă pentru inovare, creșterea productivității, competitivitate, creștere economică și crearea de locuri de muncă.

Articol realizat împreună cu echipa Viața de Freelancer.

Antreprenoriat

Daniel Secareanu

Digital technology marketer